Osteocondroza spinării este o boală cronică în care apar modificări degenerative la nivelul vertebrelor și a discurilor intervertebrale situate între ele. În funcție de localizarea leziunii la nivelul coloanei vertebrale, se disting: osteocondroză cervicală, osteocondroză toracică și osteocondroză lombară. Pentru a diagnostica osteocondroza coloanei vertebrale, este necesar să se efectueze o radiografie și, în cazul complicațiilor acesteia (de exemplu, o hernie de disc), un RMN al coloanei vertebrale. În tratamentul osteocondrozei coloanei vertebrale, împreună cu metodele medicinale, reflexologia, masajul, terapia manuală, kinetoterapie și kinetoterapie sunt utilizate pe scară largă.
Etiologie și patogeneză
Într-o măsură sau alta, osteocondroza coloanei vertebrale se dezvoltă la toate persoanele în vârstă și este unul dintre procesele de îmbătrânire ale organismului. Mai devreme sau mai târziu, la nivelul discului intervertebral apar modificări atrofice, dar leziunile, bolile și diferitele supraîncărcări ale coloanei vertebrale contribuie la apariția mai devreme a osteocondrozei. Cea mai frecventă osteocondroză a coloanei cervicale și osteocondroză a coloanei lombare.
Au fost dezvoltate aproximativ 10 teorii despre osteocondroză: vasculară, hormonală, mecanică, ereditară, infecțio-alergică și altele. Dar niciunul dintre ele nu oferă o explicație completă a modificărilor care apar la nivelul coloanei vertebrale; mai degrabă, sunt complementare între ele.
Se crede că principalul factor în apariția osteocondrozei este supraîncărcarea constantă a segmentului de mișcare a coloanei vertebrale, constând din două vertebre adiacente. O astfel de supraîncărcare poate apărea ca urmare a unui stereotip motor - postură, mod individual de a sta și de a merge. Poziția proastă, așezarea într-o poziție incorectă și mersul cu o coloană vertebrală neuniformă provoacă un stres suplimentar asupra discurilor, ligamentelor și mușchilor coloanei vertebrale. Procesul poate fi agravat din cauza caracteristicilor structurale ale coloanei vertebrale și a trofismului insuficient al țesuturilor sale, cauzate de factori ereditari. Cel mai adesea, defectele structurale apar la nivelul coloanei cervicale și duc la tulburări vasculare și la apariția precoce a semnelor de osteocondroză a coloanei cervicale.
Apariția osteocondrozei regiunii lombare este adesea asociată cu suprasolicitarea acesteia la aplecarea și ridicarea obiectelor grele. Un disc intervertebral sănătos poate rezista la sarcini semnificative datorită hidrofilității nucleului pulpos situat în centrul său. Miezul conține o cantitate mare de apă și se știe că lichidele au o compresie redusă. O ruptură a unui disc intervertebral sănătos poate apărea cu o forță de compresie de peste 500 kg, în timp ce un disc alterat ca urmare a rupturii osteocondrozei cu o forță de compresie de 200 kg. O sarcină de 200 kg este experimentată de coloana lombară a unei persoane care cântărește 70 kg atunci când ține o sarcină de 15 kg în poziția de înclinare a corpului înainte cu 200. O astfel de presiune ridicată se datorează dimensiunii mici a nucleului pulpos. Când înclinația crește la 700, sarcina pe discurile intervertebrale va fi de 489 kg. Prin urmare, adesea primele manifestări clinice ale osteocondrozei coloanei lombare apar în timpul sau după ridicarea obiectelor grele, efectuarea treburilor casnice, plivitul în grădină etc.
Distrugerea țesutului conjunctiv al inelului fibros al discului, ligamentele și capsulele articulațiilor fațete provoacă o reacție a sistemului imunitar și dezvoltarea inflamației aseptice cu umflarea articulațiilor fațetelor și a țesuturilor din jur. Datorită deplasării corpurilor vertebrale, capsulele articulațiilor fațetelor sunt întinse, iar discul intervertebral alterat nu mai asigură atât de ferm corpurile vertebrelor învecinate. Se formează instabilitatea segmentului spinal. Datorită instabilității, ciupirea rădăcinii nervului spinal este posibilă odată cu dezvoltarea sindromului radicular. Cu osteocondroza coloanei cervicale, aceasta apare adesea la întoarcerea capului și cu osteocondroza coloanei lombare - în timpul îndoirii corpului. Este posibil să se formeze un bloc funcțional al segmentului de mișcare a coloanei vertebrale. Este cauzată de contracția compensatorie a mușchilor vertebrali.
O hernie de disc apare atunci când discul alunecă înapoi, rupând ligamentul longitudinal posterior și ieșind o parte a discului în canalul spinal. Dacă în același timp miezul discului este strâns în canalul spinal, atunci o astfel de hernie se numește ruptă. Severitatea și durata durerii cu o astfel de hernie este mult mai mare decât cu o hernie neruptă. O hernie de disc poate provoca sindrom radicular sau compresie a măduvei spinării.
Cu osteocondroză, țesutul osos crește odată cu formarea de osteofite - excrescențe osoase pe corpurile și procesele vertebrelor. Osteofitele pot provoca, de asemenea, compresia măduvei spinării sau pot provoca dezvoltarea sindromului radicular.
Simptomele osteocondrozei spinale
Principalul simptom al osteocondrozei spinale este durerea. Durerea poate fi acută cu intensitate mare; se intensifică cu cea mai mică mișcare în segmentul afectat și de aceea obligă pacientul să ia o poziție forțată. Deci, cu osteocondroza coloanei cervicale, pacientul își ține capul în poziția cea mai puțin dureroasă și nu-l poate întoarce, cu osteocondroza coloanei toracice, durerea se intensifică chiar și cu respirația profundă, iar cu osteocondroza coloanei lombare este dificil pentru pacient să se așeze, să se ridice și să meargă. Acest sindrom de durere este caracteristic compresiei rădăcinii nervului spinal.
În aproximativ 80% din cazuri se observă o durere surdă de natură constantă și de intensitate moderată. În astfel de cazuri, în timpul examinării, medicul trebuie să diferențieze manifestările osteocondrozei spinale de miozita mușchilor spatelui. Durerea surdă în osteocondroză este cauzată de tensiunea excesivă a mușchilor care dețin segmentul de mișcare a coloanei vertebrale afectat, modificări inflamatorii sau întinderea semnificativă a discului intervertebral. La pacienții cu un astfel de sindrom de durere, nu există o poziție forțată, dar există o limitare a mișcărilor și a activității fizice. Pacienții cu osteocondroză a coloanei cervicale evită întoarcerile și înclinările ascuțite ale capului, cu osteocondroza coloanei lombare - stați și ridicați-vă încet, evitați îndoirea corpului.
Complicațiile osteocondrozei coloanei vertebrale
Complicațiile osteocondrozei sunt asociate cu o hernie de disc intervertebral. Acestea includ compresia măduvei spinării, care se caracterizează prin amorțeală, slăbiciune a anumitor grupe musculare ale extremităților (în funcție de nivelul de compresie), ducând la pareză, atrofie musculară, modificări ale reflexelor tendinoase, tulburări de urinare și defecare. O hernie intervertebrală poate provoca compresia arterei care alimentează măduva spinării, cu formarea de zone ischemice (infarct măduvei spinării) cu moartea celulelor nervoase. Aceasta se manifestă prin apariția unui deficit neurologic (deteriorarea mișcărilor, pierderea sensibilității, tulburări trofice), corespunzător nivelului și prevalenței ischemiei.
Diagnosticul osteocondrozei coloanei vertebrale
Diagnosticul osteocondrozei coloanei vertebrale este efectuat de un neurolog sau vertebrolog. În stadiul inițial, razele X ale coloanei vertebrale sunt luate în 2 proiecții. Dacă este necesar, ei pot fotografia un segment spinal separat și filmează în proiecții suplimentare. Pentru a diagnostica hernia intervertebrală, a evalua starea măduvei spinării și a identifica complicațiile osteocondrozei, se utilizează imagistica prin rezonanță magnetică (RMN a coloanei vertebrale). RMN joacă un rol important în diagnosticul diferențial al osteocondrozei și al altor boli ale coloanei vertebrale: spondilită tuberculoasă, osteomielita, tumori, spondilită anchilozantă, reumatism, leziuni infecțioase. Uneori, în cazurile de osteocondroză complicată a coloanei cervicale, este necesar să se excludă siringomielia. În unele cazuri, dacă RMN-ul nu este posibil, este indicată mielografia.
O examinare țintită a discului intervertebral afectat este posibilă folosind discografia. Studiile electrofiziologice sunt utilizate pentru a determina amploarea și localizarea leziunilor căilor nervoase și pentru a monitoriza procesul de recuperare a acestora în timpul terapiei.
Tratamentul osteocondrozei spinale
În perioada acută este indicată repausul în segmentul de mișcare a coloanei vertebrale afectat. În acest scop, pentru osteocondroza coloanei cervicale se folosește fixarea cu ajutorul unui guler Shants, iar pentru osteocondroza coloanei lombare se folosește repaus la pat. Fixarea este, de asemenea, necesară pentru osteocondroza coloanei cervicale cu instabilitate a segmentului spinal.
Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sunt utilizate în terapia medicamentoasă pentru osteocondroză: diclofenac, nimesulid, lornoxicam, meloxicam. Pentru durerile intense sunt indicate analgezicele, de exemplu, analgezicul cu acțiune centrală flupirtina. Pentru ameliorarea tensiunii musculare se folosesc relaxante musculare - tolperizona, tizanidina. În unele cazuri, este recomandabil să se prescrie anticonvulsivante - carbamazepină, gabapentin; antidepresive, printre care se preferă inhibitorii recaptării serotoninei (sertralină, paroxetină).
Dacă apare sindromul radicular, pacientul este indicat pentru tratament internat. Este posibilă administrarea locală de glucocorticoizi, terapia anti-edem și utilizarea tracțiunii. Fizioterapia, reflexologia, masajul și kinetoterapie sunt utilizate pe scară largă în tratamentul osteocondrozei. Utilizarea terapiei manuale necesită respectarea strictă a tehnicii de implementare a acesteia și îngrijire specială în tratamentul osteocondrozei coloanei cervicale.
Intervențiile chirurgicale ale coloanei vertebrale sunt indicate în primul rând în cazurile de compresie semnificativă a măduvei spinării. Constă în îndepărtarea herniei de disc și decomprimarea canalului rahidian. Este posibilă efectuarea microdiscectomiei, reconstrucția discului cu laser, înlocuirea discului afectat cu un implant și stabilizarea segmentului spinal.